10 reguli de bune maniere pentru copii

Da, exista prea devreme sa inveti un copil bunele maniere, asa cum din pacate exista si un prea tarziu. Cel mai bun  moment pentru a ne invata copiii cum sa se poarte in societate este chiar atunci cand cei mici incep sa ne inteleaga si sa ne raspunda cand le vorbim. Oricat ar trece timpul, bunele maniere nu se vor demoda niciodata si un copil care se poarta frumos se va descurca intotdeauna mai bine in relatiile sociale si va fi mai sigur pe el.

Punctul de pornire pentru a ne invata copiii bunele maniere (oricat de demodat ar suna aceasta expresia, pana la urma simbolizeaza o eleganta care trebuie pastrata) este sa fim noi un model pentru ei. Daca multumim de fiecare data cand cineva ne face o favoare si spunem te rog cand cerem ceva, daca salutam cu zambetul pe toti oamenii pe care ii cunoastem si raspundem cald atunci cand ni se solicita ajutorul si cei mici ne vor prelua involuntar exemplu.

Ceea ce trebuie sa intelegem este ca cei mici exploreaza lumea. Ei nu sunt nepoliticosi cu rea intentie, ci pentru ca asa se exprima ei. Plansetul din orice, saritul in sus prin magazin, tipatul cand nu se intampla lucrurile dupa cum vor arata ca sunt copii sanatosi care stiu sa isi exprime sentimentele. Asa ca nu trebuie sa ne panicam si nici sa ne stresam, ci doar sa le explicam frumos ceea ce au de facut.

10 reguli elementare pe care sa le introducem in educatia copilului.

  1. Spune te rog si multumesc
  2. Nu ii intrerupe pe ceilalti cand vorbesc, fie ca sunt adulti sau copii
  3. Nu iti exprima opiniile negative in public, este mai bine sa iti pastrezi o atitudine pozitiva iar parerile dezaprobatoare sa le impartasesti doar celor apropiati.
  4. Nu arata cu degetul si nu comenta despre trasaturile fizice ale celorlalti.
  5. Primeste cu incredere complimentele, multumind.
  6. Poarta-te la fel de frumos cu toata lumea, chiar si cu oamenii care iti plac mai putin.
  7. Fii sportiv. Fii bun cu partenerul tau de joc atunci cand castigi si nu te supara cand pierzi.
  8. Cand intri undeva, asteapta-i intai pe cei care ies. Daca e cineva in urma ta, tine usa si pentru acea persoana.
  9. Nu te uita fix la oameni pe strada

10. Respecta diferentele. Oamenii pot avea culturi si valori diferite. Indiferent de locul unde traim, de culoare si religie trebuie sa ne respectam intre noi. Pana la urma, diferentele sunt cele care ne fac mai interesanti.

Si nu uitati, aveti rabdare cu ei. Pentru copii toate acestea sunt lucruri noi si va dura un timp pana le vor intra in obisnuinta.

Si cel mai important lucru, educatia trebuie facuta discret in familie. Nu le atrageti atentia in public si nu ii criticati de fata cu altii. Copii sunt niste oameni mai mici si e frumos sa ne purtam cu ei cu acelasi respect pe care il aratam fata de oricine altcineva.. cu diferenta ca putem sa ii rasfatam mai des cu cadouri, cum ar fi aceasta minunata pereche de sandale, doar asa pentru ca e cel mai minunat copil din lume si merita o pereche de sandale la fel de adorabile ca si el.