Una din cele mai adorabile, pardon, am vrut sa spun incomode, trasaturi ale copiilor, este sinceritatea. Doar un copil va refuza hotarat sa vorbeasca cu cineva care nu ii place, va declara raspicat ca cineva este gras si va spune ca mancarea nu este buna. Pe de alta parte, atunci cand rade un copil, stim intotdeauna ca o face din toata inima.

Apoi in timp ne pierdem abilitatea asta. Incepem sa intelegem sensul unui zambet amabil, si declaram ca nu mai putem manca pentru ca nu ne este foame.

Bineinteles, aceasta sinceritate absoluta este amuzanta doar la varsta copilariei. Si totusi, v-ati gandit vreodata cand pierdem aceasta aptitudine?

Ei bine, Felix Warneken si Emily Orlins, doi cercetatori din cadrul Universitatii Harvard, au investigat aceasta problema.

In experimentul condus de ei au adus impreuna copii de 5 ani, 7 ani, 8 ani, 10 ani si 11 ani. Cercetarii au aratat copiilor desene cu case. Unele erau in mod evident si altele erau frumoase. Copiii au fost rugati apoi sa sorteze desenele in 2 grupuri: urate si frumoase.

Una din conditiile experimentului a fost ca inainte ca un cercetator sa arate un desen urat, acesta se plangea ca ii este rusine ca nu stie sa deseneze. In cazul doi, un alt cercetator arata un desen urat dar acesta spunea inainte ca nu ii pasa ca nu stie sa deseneze.

In urma experimentului s-a aflat ca 3 din 4 copii cu varste intre 10 si 11 ani au mintit incercand sa nu raneasca sentimentele cercetatorului care se plangea, desi au fost sinceri cu cercetatorul care afirma ca nu ii pasa daca are sau nu talent (92% dintre copii au fost sinceri in cazul al doilea).

Este totusi de mentionat ca si jumatate dintre copii de 5 ani au mintit incercand sa nu raneasca sentimentele cercetatorului.

Studiul ne arata de fapt cam de la ce varsta copiii incep sa devina constienti de puterea cuvintelor si cand incep sa le foloseasca in mod pozitiv.

Despre minciunile negative si cum sa ne dezvatam copilul sa minta, am vorbit aici.

P.S. In alta ordine de idei, colectia de primavara ati vazut-o?