Astazi ne adresam in special parintillor care au copii de 2, 3, 4 anisori si care in fiecare seara se lupta cu un morman de jucarii impanzite prin toata casa.
Toti stim cat de important este sa-i educam si disciplinam pe cei mici la varste fragede. Acest lucru se va reflecta ulterior in viata lui de scolar, adolescent si mai departe, atunci cand va deveni adult. Pentru a va invata copilul sa-si aseze jucariile va trebui sa va rezervati timp in fiecare zi pentru a-i arata si explica ce anume trebuie sa faca. Nu uitati ca pentru el, voi sunteti principalul model si ca de multe ori va incerca sa va imite actiunile.
La varsta de doi ani copiii ar trebui sa fie capabili sa-si aseze jucariile cu ajutorul unui copil mai mare sau al unui adult. Va recomandam sa stabiliti un timp de “curatenie si ordine” in fiecare zi. De exemplu, puteti alege ca inainte de cina sa stati 5-10 minute impreuna cu micutul vostru pentru a pune la locul lor jucariile care l-au tinut ocupat in acea zi.
Pentru a va fi mai usor in a-l motiva si responsabiliza, incercati sa faceti totul sub forma unui joc. Daca ajuta, alegeti si un cantec pe care sa-l numiti “Cantecul curateniei” si care sa anunte acest moment al zilei.
La inceput, nu va asteptati din partea copilului sa stranga toate jucariile pe care le-a folosit, mai ales daca ii permiteti sa se joace cu tot “arsenalul”. Incercati sa faceti progrese in fiecare seara. Daca strage o jucarie in plus fata de seara precedenta, sunteti pe drumul cel bun.
Noi va dorim mult succes!
sursa foto: www.stevestoystore.com