Acesta nu este un articol despre Sfantul Valentin.. Sau?..

romantic-couple-1145614-m

Mai putin de 24 de ore pana cand incepe una dintre cele mai controversate sarbatori de la noi, din ultimul timp. Bine, putin spus de la noi, cand este absolut evident ca este o sarbatoare imprumutata din alte cultura. Nu cum e Mos Craciun, aaa, Ups.

O sa vedeti azi si maine o multime de articole, ba pro, ba contra. Acesta nu este unul dintre ele.

Ca orice alta sarbatoare sau traditie, sunt sigura ca fiecare are dreptul liber de a alege daca si in ce mod o sarbatoreste. Pana la urma, sarbatorile sunt despre sentimente de cald si de bine si despre ocazii sa ne revedem familia si prietenii. Cum facem acest lucru, este alegerea noastra. Dar daca este vorba de ceva pozitiv, haideti sa nu aruncam cu pietre. Stiu, de multe ori e cool sa fii contra, arata ca tu cunosti un subiect atat de in amanunt incat poti sa ai o parere critica. Dar credeti-ma, nu e nimic pozitiv in a critica o zi in care oamenii hotarasc sa fie mai buni cu persoana iubita.

Puteti sa alegeti sa nu sarbatoriti, este absolut normal. Puteti sa alegeti sa va bucurati de aceasta zi, iar este in regula, dar indiferent care va este alegerea, o societate libera inseamna sa nu incerci sa convingi pe cineva ca greseste, atunci cand actiunile lui nu afecteaza pe nimeni.

Daca mai era vreo nelamurire pana acum, da, eu sarbatoresc Sfantul Valentin. Si sarbatoresc si Dragobetele. Iar daca ar mai fi inca 7 sarbatori despre dragoste, le-as sarbatori si pe ele.

Asa ca daca si voi faceti parte dintre cei care cauta pretexte sa sarbatoreasca, sa manance bine, sa primeasca si sa daruiasca flori, sa se bucure si sa ii bucure pe cei din jur, atunci am cateva sugestii pentru cum puteti sa sarbatoriti ziua de maine.

Sugestii de cadouri.

Pentru EA

  1. Flori, flori, flori. Putine sunt gesturile pe lumea asta, care necesita asa un minim efort, si cu un rezultat imens. Cum am mai spus si altadata, nu trebuie sa existe motive pentru a darui flori. Dar daca nu este inca un obicei, puteti crea o obisnuinta incepand cu sarbatoarea de maine.
  2. Un “cupon” facut de mana, prin care ea poate solicita oricand o zi libera, in care de dimineata pana seara sa se plimbe, sa mearga la cosmetica, sa se intalneasca cu prietenele, timp in care altcineva (oare cine) il ia pe cel mic de la gradinita, face curat si mancare, si nu suna de 5 ori sa intrebe cand se intoarce acasa.
  3. Un weekend intreg in care ea nu trebuie sa se trezeasca devreme odata cu copilul.

Pentru el.

  1. Flori. Da, ei de ce nu ar putea sa primeasca. Cu cat e mai putin asteptat, cu atat e mai placut surprinzator pentru ei. Incercati, va zic din proprie experienta ca se vor bucura enorm.
  2. O zi pentru el, in care nu trebuie sa faca nimic in casa, se poate intalni cu prietenii sau face ce tanjeste el mai mult si mai mult, dar nu prea mai poate din lipsa de timp.
  3. Un weekend in care nu trebuie sa se trezeasca odata cu copilul.

Da, dupa cum vedeti, aceleasi cadouri sunt valabile pentru amandoi. Pentru ca nu mai credem in segregarea de gen, pentru ca ne impartim in mod egal treburile in casa. Drept urmare, la fel ii bucura pe ambii parteneri zilele in care sunt liberi sa nu se gandeasca la ce feluri sa mai gateasca pentru cina, si pentru ca cu cat impartim mai putine lucruri in functie de gen, cu atat avem sanse sa crestem copii cu mintea libera si deschisa.

Pe final, revenind la subiect. Mergeti impreuna la cina, culcati copilul devreme si petreceti timp la un pahar de vin, bucurati-va unul de altul. Maine, sau in orice alta zi din an.