Blog Pantofiori Veseli

Cand incepem sa ne gandim la un sport pentru copiii nostri?

Cat de important este sportul la copii? Foarte important. Dincolo de faptul ca previne obezitatea si creeaza un organism sanatos, sportul ne invata sa ne cunoastem pe noi insine, sa ii respectam pe cei din jurul nostru. Ne invata disciplina si determinare. Ne invata sa ne stabilim obiective realizabile si cum sa urmam strategiile ca sa le atingem. Ne invata sa fim oameni corecti, cu spatele drept la propriu si la figurat. Asta se intampla la orice varsta, dar cu cat ne familiarizam mai repede cu aceste concepte, cu atat ele vor fi mai adanc inradacinate in noi.

De aceea cred ca sportul este vital in dezvoltarea copilului. Si totusi, cand este prea devreme pentru a incepe practicarea unui sport si cand este copilul pregatit psihic pentru competitii? Incercam sa raspundem impreuna la aceste intrebari, cu mentiunea ca nu exista o reteta universal valabila. Exista reguli generale, dar pana la urma cel mai bine ne invata chiar copiii nostri despre ceea ce li se potriveste.

Si totusi, ce trebuie sa urmarim noi ca adulti, in functie de varsta pe care o au ei.

Sport la copiii intre 2 si 5 ani

La aceasta varsta cei mici abia isi perfectioneaza miscarile fundamentale. De aceea nu sunt pregatiti inca pentru un sport organizat. Pentru ei, cel mai bun sport este jocul. In aceasta perioada este suficient sa mergem cu ei in parc unde sa ii lasam sa se joace in voie, sa ne jucam impreuna cu mingea sau sa le punem la dispozitie o bicicleta (eventual cu roti ajutatoare).

P.S. Nu uitati ca pentru a se bucura cu adevarat de joaca, copiii au nevoie de o incaltaminte care sa fie atat confortabila si care sa ii protejeze. Noi va recomandam aceste sandalute pentru fetite si pentru baietei deopotriva, practice si extrem de confortabile. Unde mai pui ca sunt si la reducere.

Sport la copiii intre 6 si 7 ani

Incepand de la aceasta varsta copiii incep sa fie pregatiti pentru sporturi organizate si activitati de echipa. De acum ei pot practica inot, gimnastica, tenis, arte martiale, fotbal, baschet si orice alte sporturi individuale sau de echipa.

Dupa 8 ani

Expertii in dezvoltarea copiilor sunt spun ca acestia nu sunt pregatiti pentru competitie pana la varsta de 8 ani. Pentru ei va fi dificil sa gestioneze stresul unui concurs in care pot castiga, pot pierde si in care altcineva vine si le noteaza performantele.

Daca pana la 8 ani sportul trebuie sa insemne joaca, dupa aceasta varsta putem lua in considerare inscrierea in competitii, dar doar daca consideram ca cel mic este pregatit pentru o asemenea experienta.

Tot de la aceasta varsta vine si momentul cand el va avea un cuvant important de spus in alegerea sportului, in functie de preferintele sale.

Si totusi ce facem daca nu este atras de niciun sport? Nu trebuie sa ne speriem, este doar o chestie de timp pana va descoperi ceva care sa ii placa. Si pana atunci putem noi sa incurajam activitatea fizica. Plimbarile in parc cu bicicleta sau cu rolele, mersul la munte in familie sau alergarile usoare prin parc pot reprezenta activitati sportive care sa il ajute sa se dezvolte armonios.

In final, orice activitate va face, ca cel mai important este sa stie ca are suportul nostru ca parinti, nu?

P.S. Copilul vostru ce sport face?