Prima oara cand am avut calculator, aveam 10 ani. Era un 486 pe care jucam toata ziua Prince si Tetris 3D. Dupa ce a aparut calculator in casa, toti cei 4 membrii ai familiei ne-am petrecut mult timp pe el. In timp si-a pierdut importanta. Pana la urma, cat poti sa joci aceleasi cateva jocuri?
Apoi a recastigat teren cand a aparut internetul. Acum imi petrec cel putin 30% din orele unei zile, conectata la calculator, telefon si cam atat. Pentru ca nu sunt o persoana care pune mult prêt pe tehnologie (desi timpul petrecut online spune altceva).
Din acest punct de vedere copilaria mea a fost altfel. Am avut timp sa ies in fata blocului si sa nu mai vreau sa intru in casa. Am avut timp sa citesc, am avut timp sa dorm la prietene sau sa le invit sa doarma la mine, pentru ca nu exista varianta sa vorbim pe chat pana dimineata.
Cu siguranta lucrurile se schimba. Acest minim 30% din timp, incepe mult mai devreme. Copii intre 1 – 2 ani, au poate aceasi dexteritate ca un adult in a manui un telefon si a gasi unde sunt jocurile. La 7 ani, majoritatea copiilor care intra la scoala, au telefon mobil. Pe de o parte tehnologia este pozitiva, stim in orice clipa unde se afla copilul si ca este in regula. Pe de alta parte, cel mic in loc sa se joace cu colegii de clasa afara, se va juca pe telefon. Si oricine a incercat macar o data in viata un joc, stie ca dau dependenta. Si atunci, unde tragem linie? Tehnologia face parte din modul in care functioneaza societatea astazi. De opus nu ne putem opune schimbarii si nici nu trebuie.
Tehnologia poate micsora timpul pretios petrecut cu familia sau prietenii, duce la micsorarea timpului alocat activitatilor fizice, afecteaza rezultatele scolare si poate creste deficitul de atentie. In plus ii poate expune pe cei mici la continut neadecvat.
Asa ca daca nu ne putem opune, putem in schimb sa incercam sa micsoram timpul petrecut angrenat in tehnologie.
- Nu puneti televizor sau calculator in camera copilului (si de fapt nici in dormitor). Va micsora cu cel putin 50% timpul petrecut la televizor.
- Tineti televizorul sau calculatorul oprit daca nu se uita nimeni la el. In niciun caz nu il lasati sa mearga sa va tina de urat. Un radio este mult mai potrivit pentru acest lucru.
- Stabiliti impreuna cu copilul un numar de ore in care are voie sa se uite la televizor sau sa foloseasca internetul, si ramaneti fermi pe pozitie.
- Incurajati copii sa citeasca. Citit impreuna, lasati-i sa va vada pe voi citind si fara sa isi dea seama vor prelua si ei acest obicei.
- Stati afara cat mai mult. Iesiti in parc, la plimbare, la galerii si expozitii. Cu cat mai putin timp in casa, cu atat mai bine. Iar seara, stati impreuna la cina, fara telefoane si povestiti despre cat de frumoasa a fost ziua. Pentru ca asa se invata fericirea acasa, mai tineti minte de aici?
P.S. Noua colectie de primavara ati descoperit-o?
One comment
Comments are closed.