Unul din lucrurile care ma infurie de-a dreptul in ultima vreme este hranitul copiilor la locul de joaca, individual sau in grup. Este un obicei care nu mi se pare benefic nici pentru parinti/ bunici/ bone care sfarsesc prin a alerga cu mancarea dupa copii , nici pentru copii care, in mod natural, isi doresc sa se joace si nu neaparat sa manance. Este genul de atitudine/ incapatanare pe care nu o inteleg pentru ca, in final, nimeni nu isi atinge scopul: nici copilul nu este hranit corespunzator, iar celui mic ii este intrerupta in mod constant joaca (ma intreb chiar daca cei mici, de multe ori, nu ajung sa perceapa hranitul la locul de joaca ca pe o pedeapsa).
Si pentru ca intotdeauna poate fi si mai rau, ce ne facem cu parintii/ bunicii/ bonele care pentru a putea sta pe banca apeleaza la tehnici de “dresaj” si ii hranesc pe cei mici cu sticks-uri, grisine, pufuleti etc? Din pacate, junk-food-ul atrage ca un magnet la orice varsta, iar cei mici nu fac exceptie, o banala punga de sticks-uri transformandu-te brusc in cel mai popular personaj din parc.
Clara este un copil extrem de pofticios, locurile de joaca destul de reduse ca spatiu, asa ca imediat ce vede ceva de mancare se duce glont. Binevoitorii nu intarzie nici ei sa apara, oferindu-i imediat ceva, de multe ori fara a ma consulta si pe mine in prealabil. Si acum intre in scena “mama”, personajul cel rau, care ii refuza copilului dreptul la o gustare nesanatoasa si inainte de masa. Clara sfarseste de multe ori in lacrimi, iar eu “apostrofata” ca nu inteleg ca este un copil mic, caruia ii este pofta.
Cu riscul de a fi intotdeauna “the bad guy”, nu, nu inteleg si voi refuza mereu sa inteleg unul din urmatoarele lucruri:
– de ce locurile de masa se transforma brusc in locuri de luat masa si nu isi pastreaza rolul primar de banal loc de joaca?
– de ce nu putem sa ii hranim pe cei mici pe o banca in afara locului de joaca unde nu deranjam si starnim poftele nimanui?
– de ce nu se poate face o distinctie clara intre momentul mesei si cel al jocului?
– de ce sunt incurajate gustarile nesanatoasa intre mese si apoi ne miram sincer ca cel mic nu mai manance masa de pranz? Oare nu aceasta este o metoda sigura de a dezvolta obiceiuri alimentare nesanatoase, de care va fi extrem de greu sau imposibil sa ii dezvatam mai tarziu?
Alegerea mea este intotdeauna sa o hranesc pe Clara pe o banca sau in carucior, in afara locurilor de joaca. Cel mult primeste o gustare de fructe, niciodata biscuiti, grisine, pufuleti sau alte produse din gama asta. Incerc sa ocolesc cat mai mult locurile unde mananca alti copii, desi cateodata este imposibil. In aceste cazuri, ii explic ca nu va primi nimic de mancare de la persoanele in cauza si sa ii canalizez atentia spre alte activitati. Am observat ca a inceput sa devina mai intelegatoare si episoadele in care incepe sa planga cand i se refuza astfel de gustari din ce in ce mai rare; sper deci sa fim pe drumul cel bun.
Mi-ar placea mult sa aud cum procedati si voi in astfel de cazuri si care sunt principiile dupa care va ghidati. De asemenea, astept sugestiile voastre pentru teme viitoare ce doriti sa le abordam pe blog.
Cu drag,
Macrina