Pentru mine, vestea ca sunt insarcinata a venit pe neasteptate, insa acest lucru nu m-a putut opri sa continui sa fac sport. Am aflat de bebe cand aveam deja 20 de saptamani, moment la care mergeam la sport cam de 4 ori pe saptamana, din care de 3 ori mergeam la spinning.
La momentul acela, doctorul m-a “sfatuit” amuzat ca poate ar fi momentul sa inlocuiesc orele de Combat Force cu ceva mai potrivit pentru noua “stare”. Si asa, am descoperit gimnastica pentru gravide si pe Ramona Rosu, fiziokinetoterapeut si educator prenatal Lamaze.
Am continuat cu orele de gimnastica ale Ramonei de 3 ori pe saptamana, pana in ultimul week-end dinainte de a naste, adica pana in 42 de saptamani. Printre efectele benefice pe care le-am observat pe parcursul sarcinii:
– faptul ca am facut sport a contribuit din plin la starea de bine care m-a insotit pe toata perioada sarcinii.
– nu am luat excesiv in greutate (pentru binele nervilor mei, am refuzat sa ma cantaresc, iar doctorul nu a insistat nici el prea mult pe tema asta), iar recuperarea dupa nastere a fost extrem de rapida (alaptatul a avut si el o mare contributie, astfel ca la 3 saptamani dupa nastere am reintrat in hainele mele dinainte de sarcina).
– nu mi s-au umflat deloc mainile si picioarele (e adevarat ca mai faceam exercitii si acasa).
– nu am avut deloc dureri de spate. Spre finalul sarcinii, am facut si sedinte de masaj, tot cu Ramona Rosu si cred ca si aceste sedinte si-au spus cuvantul.
– teoretic, sportul in sarcina ajuta si la o nastere mai usoara, insa eu am avut parte de o cezariana de toata frumusetea, asa ca nu va pot spune daca ajuta cu adevarat sau nu.
Asadar, daca sunteti insarcinate, luati in calcul posibilitatea de a face sport in aceasta perioada, bineinteles cu acordul medicului curant. Daca vreti mai multe detalii despre beneficiile gimnasticii prenatale, cursuri Lamaze si masaj, puteti accesa site-ul Ramonei.
Ce parere aveti despre orele de sport pe perioada sarcinii? Le-ati practicat? Ati intalnit doctori care au fost impotriva sportului?
Cu drag,
Macrina